Conform unui comunicat emis de Agenţia Internaţională de Energie (IEA), anul trecut s-a atins un nivel record al emisiilor de CO2. După ce în 2009 emisiile au scăzut datorită crizei economice globale, acestea au urcat anul trecut la un record de 30,6 Gigatone (Gt), cu aproximativ 5% peste valoarea din 2008, de 29,3 Gt.
Aproximativ 80% din emisiile de dioxid de carbon, din domeniul sectorului energetic, estimate pentru anul 2020, se vor înregistra datorită reactoarelor nucleare de pe glob, construite sau în construcţie şi care vor fi puse în funţiune cât de curând. Această valoare semnificativă reprezintă un obstacol serios în încercarea de a limita creşterea temperaturii globale la mai puţin 2 grade celsius, prag peste care ar putea interveni haosul climatic.
"Liderii globali" au ajuns la un acord cu privire la limitarea acestei încălziri, având ca ţintă nedepăşirea acestui prag de 2C, fiind unul dintre obiectivele propuse la conferinţa de la Cancun din 2010.
Pentru ca acest obiectiv să fie realizabil, concentraţia gazelor cu efect de seră trebuie să fie menţinută la aproximativ 450 ppm (părţi per milion) - echivalentul a CO2, o limitare a emisiilor de CO2 la sub 32 Gt, pănă în 2020. În următorii 10 ani ar trebui ca emisiile să crească cu o valoare mai mică faţă de căt au crescut între 2009 şi 2010, ceea ce este aproape imposibil, cu excepţia cazului în care deciziile ar fi luate imediat.
Emisiile de dioxid de carbon de pe glob se datorează în principal combustibililor fosili, iar pe categorii avem: 44% din emisii se datorează cărbunelui, 36% petrolului şi 20% gazelor naturale.
Îngrijorător este faptul că 3 state din G8, Rusia, Japonia şi Canada, au anunţat că nu se vor mai alătura programului de la Kyoto, de reducere a emisiilor de CO2, iar SUA, al doilea stat mare poluator, nu a ratificat la acest acord. Aşa că previziunile sunt sumbre pentru viitor.
sursă foto: freefoto.com
sursă foto: freefoto.com
Chiar si in perspectiva unui declin a co2 mare lucru ne se va mai putea face. Asa ca D-zeu cu mila!
RăspundețiȘtergere