Conform unor studii ale oamenilor de ştiinţă de la Observatorul Solar Naţional (NSO) şi Laboratorul de Cercetare al Forţelor Aeriene (AFRL), soarele ar putea intra într-o perioadă de "hibernare".
În cursul ciclului solar curent (24), urmează să se înregistreze maximul activităţii solare în jurul anului 2013, însă cercetări amănunţite ale suprafeţei solare, interiorului solar şi atmosferei solare, lasă să se presupună că următorul ciclu ar putea fi mult mai calm, iar în următoarele decenii activitatea solară ar putea fi mult mai redusă. Ca o consecinţă imediată, climatul terestru ar putea fi afectat. Spre exemplu, în perioada "Maunder Minimum", pe o durată de 70 de ani, între 1645 şi 1715 fără pete solare, Europa s-a confruntat cu o mică eră glaciară. În timpul acestor perioade, atmosfera terestră se răceşte şi se contractă, iar furtunile magnetice din apropierea polilor tereştri se rarefiază.
Un ciclu solar - caracterizat prin numărul de pete solare, numărul de erupţii solare şi radiaţia solară - durează aproximativ 11 ani.
Un ciclu solar - caracterizat prin numărul de pete solare, numărul de erupţii solare şi radiaţia solară - durează aproximativ 11 ani.
Pe termen lung s-a constatat o diminuare a petelor solare, dispariţia curentului jet solar şi o activitate redusă la polii soarelui, - sunt indicii ce lasă să se presupună că în următorul ciclu erupţiile, din câmpul magnetic al Soarelui, vor fi din ce în ce mai reduse.
Sursă imagine: National Solar Observatory, Air Force Research Laboratory
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Postează un comentariu