Naveta spaţială Endeavour este gata de lansare



După două tentative eşuate, datorită unor probleme tehnice, luni se încearcă din nou lansarea în spaţiu a navetei Endeavour.
Obiectivul principal al acestui zbor este de a transporta pe ISS spectrometrul magnetic Alpha 2 (AMS), un modul experimental de fizică fundamentală, construit cu scopul de a descifra unele dintre cele mai mari mistere ale universului, precum existenţa antimateriei sau natura materiei negre, invizibile, materie care formează circa 25% din masa universului. Este pentru prima oară când un spectrometru magnetic va fi trimis în spaţiu. De asemenea, va fi transportat şi modulul Express Logistic Carrier (ELC), care va fi ataşat permanent la ISS.
Echipajul de pe Endeavour este format din şase membri, iar misiunea va dura aproximativ 16 zile. Dacă totul decurge conform aşteptărilor, naveta urmează a fi lansată luni, la ora locală 08:50, din Centrul Spaţial Kennedy al NASA din Florida.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postează un comentariu