Ninsoare în deşert

A nins abundent în unul dintre cele mai uscate locuri de pe Pământ, deşertul Atacama. Stratul de zăpadă a atins în unele locuri 80 de centimetri, fenomen întâlnit ultima dată acum 20 de ani.  Zone extinse din America de Sud se confruntă, de 3 săptămâni, cu temperaturi scăzute şi ninsori.

Link extern - vezi imagini din satelit

Furtună de nisip în SUA

O furtună spectaculoasă de nisip s-a produs în oraşul Phoenix din Arizona, SUA. Datorită vizibilităţii reduse aeroportul din Phoenix a fost temporar închis. Aproximativ 8000 de locuitori au rămas fără energie electrică.
Furtuna a fost provocată şi întreţinută de vântul puternic, cu rafale de peste 100 km/h, fenomen susţinut şi datorită secetei prelungite din ultimele luni, cu toate ca zona este deşertică.

http://www.scottwoodphotography.com/Weather/2011StormChasing/15913598_nN77g#1370278891_RDCLM67-A-LB



Distanţa maximă a Pământului faţă de Soare

04 iulie       - Pământul la afeliu (distanţa maximă de Soare: 1,01674 UA sau 152.100.000 km)  
                             


În fiecare an, în iulie, Pământul se află la cea mai mare distanţă faţă de Soare, fenomen numit afeliu, în timp ce în luna ianuarie distanţa este cea mai scăzută, fenomen numit periheliu.
Acest lucru dovedeşte că anotimpurile nu sunt creeate de această distanţă, dar distanţa influenţează durata anotimpurilor, pentru că în perioada aceasta Pământul se deplasează mai lent de-a lungul orbitei. Acest lucru face ca vara să dureze cel mai mult în emisfera nordică, în timp ce iarna durează mai mult în emisfera sudică. Iarna este cel mai scurt anotimp în emisfera nordică, vara este cel mai scurt anotimp în emisfera sudică, o diferenţă de aproximativ 5 zile.

Ştirile momentului - MAPAMOND - Flash

 Ştirile momentului - MAPAMOND - Flash - continuă aici: http://www.vremeax.ro

10 iul
-Un cutremur puternic de 7,1 Mw s-a produs în nord-estul Japoniei, la o adâncime de 18 km, ora locala 10. A fost emisă alertă de tsunami de mici dimensiuni. Zonele de coastă au fost evacuate. Nu au fost raportate pagube materiale.

-A nins abundent în unul dintre cele mai uscate locuri de pe Pământ, deşertul Atacama. Stratul de zăpadă a atins în unele locuri 80 de centimetri, fenomen întâlnit ultima dată acum 20 de ani.

8 iul
-Un cutremur cu magnitudinea de 5,3 grade şi 10 km adâncime s-a produs ieri la ora 19:21 UTC la vest de insula Corsica, în Marea Mediterană. Intensitatea a fost de 5. Nu au fost raportate pagube.

-Furtuni puternice s-au abătut asupra statului New South Wales din Australia. Vântul puternic a smuls copaci, a avariat acoperişuri şi a rupt fire de curent electric. Aproximativ 12000 de locuinţe au rămas fară electricitate.


7 iul 
-Un violent cutremur s-a produs în regiunea insulelor Kermadec, din Oceanul Pacific, zonă ce face parte din "cercul de foc al Pacificului", o zonă vulcanică activă. Cutremurul de magnitudine 7,6 a avut loc ieri la ora 19:03 UTC, şi s-a produs la o adâncime de 20 de kilometri. O alertă de tsunami a fost emisă, dar la scurt timp a fost anulată. Cutremurul a fost urmat de numeroase replici, cea mai puternică a avut magnitudinea de 6.

-Experţii se aşteaptă la o nouă erupţie a vulcanului Hekla , unul dintre cei mai activi vulcani din Islanda. Vulcanul supranumit "Poarta spre iad", are o altitudine de 1491 m, este localizat la 110 km est de capitala Reykjavik.  Ultima erupţie a acestul vulcan a avut loc în 26 februarie 2000.

4 iul 
-Cel puţin 11 persoane şi-au pierdut viaţa în Mexic dupa ce furtuna tropicală Arlene a provocat inundaţii şi alunecări de teren.

-Furtuni puternice în Statele Unite, în special statele North Dakota, South Dakota, Wisconsin şi Minnesota. 90000 de oameni au rămas fără energie electrică. 2 persoane au decedat iar 40 au fost rănite datorită vântului puternic

Vulcanii emit de 135 de ori mai putin CO2 decat activitatile oamenilor

Emisiile de dioxid de carbon ale vulcanilor sunt mult mai mici decat cele rezultate anual din activitatile oamenilor, se arata intr-o noua analiza a cercetatorilor americani. Descoperirea „inchide gura” celor care sustin ca schimbarile climatice nu au loc. De fapt, oamenii emit, in medie, de 135 de ori mai mult dioxid de carbon anual decat vulcanii. Cu alte cuvinte, din activitatile oamenilor, in mai putin de trei zile, rezulta mai mult CO2 decat emit vulcanii intr-un an.
„Intrebarea daca vulcanii emit mai mult CO2 decat activitatile umane este una dintre cele mai frecvente pe care le primesc pe e-mail de la public”, a declarat Dr Terrence Gerlach, un vulcanolog care a lucrat la Observatorul Cascades Volcano, parte a US Geological Survey.
Pentru a raspunde la aceasta intrebare, Gerlach a adunat estimarile emisiilor de CO2 din intreaga activitate vulcanica a planetei, pe pamant si subacvatica, si le-a comparat cu aceleasi estimari ale activitatilor oamenilor.
Cercetatorii calculeaza cantitatea de dioxid de carbon emisa in urma eruptiilor terestre prin metode care includ senzori cu telecomanda sau prin zboruri efectuate in norii de cenusa si prin masurarea concentratiei de izotopi a vulcanilor din oceane. Dioxidul de carbon se dizolva in magma la mari adancimi si este eliberat atunci cand magma ajunge la suprafata.
„Multi dintre scepticii in privinta schimbarilor climatice sustin ca vulcanii emit mai mult CO2 decat oamenii. Ei nu ofera niciodata vreo cifra in acest sens, insa adevarul e ca nu vom putea gasi niciodata un vulcanolog care sa fie de acord cu asta”, a precizat Gerlach.

Semnale îngrijorătoare vin din oceane (Video)

Poluarea, încalzirea globală şi alte probleme cauzate de om duc la dispariţia în masă a vieţii oceanice, un eveniment fără precedent în istoria omenirii, avertizează un consorţiu de oameni de ştiinţă.
Recifele de corali mor, biodiversitatea oceanului este devastată de specii invazive, zonelor moarte din adâncul mărilor se extind, algele toxice se înmulţesc, iar stocurile de peşti sunt epuizate, susţine raportul ce va fi prezentat în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Prognoza meteo şi comentariu sinoptic

În perioada următoare, zona arhipelagului Britanic, nordul şi estul Europei se vor afla sub influenţa unor zone depresionare, astfel, în aceste zone vremea va fi instabilă, în timp ce în vestul, centrul şi sud-vestul continentului se va extinde anticiclonul Azoric, ce va determina o îmbunătăţire şi o încălzire a vremii. Precipitaţii vor fi destul de puţine în vestul nordul şi centrul continentului, si ceva mai insistente în estul Europei, în rest acestea vor lipsi.

Atenţie la radiaţiile ultraviolete

UV 24 iun
În perioada următoare, ca urmare a unei zone mai subţiri a stratului de ozon ce va trece pe deasupra sudului Europei şi a României, indicele radiaţiei ultraviolete va depăşi constant 8,5-9 unităţi. Cele mai mari valori sunt de aşteptat în sudul ţării şi la munte. Vineri, în sud, sud-vest şi la munte indicele UV va depăşi 9 unităţi. Valoarea de peste 8 unităţi este considerată foarte mare şi necesită protecţie adecvată şi evitarea expunerii la soare între orele 11-17. Pe timpul verii, la nivelul României, indicele UV trece constant de 8 unităţi, iar în unele zile se înregistrează valori de 9 şi chiar peste. (click pe imagine pentru mărire).

Studiu: (In)activitatea solară din perioada următoare

Conform unor studii ale oamenilor de ştiinţă de la Observatorul Solar Naţional (NSO) şi Laboratorul de Cercetare al Forţelor Aeriene (AFRL), soarele ar putea intra într-o perioadă de "hibernare".
În cursul ciclului solar curent (24), urmează să se înregistreze maximul activităţii solare în jurul anului 2013, însă cercetări amănunţite ale suprafeţei solare, interiorului solar şi atmosferei solare, lasă să se presupună că următorul ciclu ar putea fi mult mai calm, iar în următoarele decenii activitatea solară ar putea fi mult mai redusă. Ca o consecinţă imediată, climatul terestru ar putea fi afectat. Spre exemplu, în perioada "Maunder Minimum", pe o durată de 70 de ani, între 1645 şi 1715 fără pete solare, Europa s-a confruntat cu o mică eră glaciară. În timpul acestor perioade, atmosfera terestră se răceşte şi se contractă, iar furtunile magnetice din apropierea polilor tereştri se rarefiază.

Imagini de la NASA surprinse din satelit II (Fotogalerie)

Incendiu devastator în Arizona, SUA
(click pe imagine pentru mărire)

Cel mai grav incendiu din istoria statului Arizona, SUA, a mistuit 190000 de hectare de pădure si vegetaţie. Peste 10000 de persoane au fost evacuate, iar 40 de case au fost distruse. Incendiul a izbucnit la sfârşitul lunii mai a.c,- şi întreţinut ca urmare a temperaturilor foarte ridicate, a vântului puternic şi a aerului uscat,- şi înca nu a fost lichidat complet.

Erupţia vulcanului Nabro
(click pe imagine pentru mărire) 

Nabro, un stratovulcan din Eritreea, nord estul Africii, a început să erupă luni în jurul orei 0. Cenuşa vulcanică a atins altitudinea de 13-14 kilometri, s-a deplasat spre nord vest, şi a afectat Eritreea, Etiopia, Somalia, Djibouti, Sudan, Egipt si Arabia Saudita. Nu există rapoarte a unor erupţii precedente ale acestui vulcan.
 
 Erupţia vulcanului Puyehue
 (click pe imagine pentru mărire)






Activitatea vulcanului Puyehue din Chile s-a intensificat la începutul lunii iunie şi a început să erupă în 4 iunie. Dupa 2, 3 zile cenuşa a atins altitudinea de 13 km. 3500 de persoane din apropiere au fost evacuate. Chile, o ţară cu 2000 de vulcani, 500 sunt activi, aproximativ 60 dintre aceştia erup frecvent. După ce sute de zboruri au fost anulate în America de Sud, duminică şi luni alte câteva zeci de zboruri au fost anulate în Australia şi Noua Zeelandă.
 
 Tornada din Massachusetts, SUA
 (click pe imagine pentru mărire)
 
La începutul lunii iunie o tornadă a lovit câteva orase din vestul statului Massachusetts, SUA. 4 oameni au murit si cel puţin 40 au fost raniţi. Zeci de case au fost complet distruse. Peste 60000 de locuinţe au rămas fără electricitate. Urma lasată de tornadă şi vazută din spaţiu este impresionantă.

Incendiu în Alberta, Canada
 (click pe imagine pentru mărire)

Un incendiu masiv izbucnit în Alberta, Canada, la jumătatea lunii mai, pune în continuare probleme. Incendiul face ravagii în pădurile din zona. 580000 de hectare de pădure şi vegetaţie au ars pănă în prezent. Peste 700 de  pompieri se luptă cu incendiul. Acesta este cel mai grav incendiu produs în acest stat din 1930 şi pănă în prezent. Condiţiile vitrege, vântul activ si aerul uscat, îngreunează operaţiunile de stingere a incendiului. Pănă va fi lichidat ar mai putea dura încă câteva luni.

Furtună de nisip în Irak
 (click pe imagine pentru mărire)

O puternică furtună de nisip produsă în Iraq în 2 iunie a.c.
Super-taifunul Songda
 (click pe imagine pentru mărire)

Super-taifunul Songda, cu viteze ale vântului de 195 km/h şi rafala de 260 km/h, a afectat arhipelagul Filipinelor şi Japonia, la sfârşitul lunii mai. Furtuna a provocat inundaţii şi alunecări de teren. Peste 30 persoane şi-au pierdut viaţa si alte zeci au fost date dispărute. Zeci de poduri şi drumuri au fost avariate. Peste 400000 de persoane şi-au evacuat temporar locuinţele.

 Erupţia vulcanului Grimsvötn
(click pe imagine pentru mărire)

 Grimsvötn, cel mai activ vulcan din Islanda, a început sa erupă în seara zilei de 21 mai, aruncând cenuşă şi fum în atmosferă, pănă la o altitudine de aproape 18 km, conform meteorologilor islandezi. Erupţia a încetat după 4 zile, dar nu înainte ca sute de zboruri din nordul şi centrul Europei să fie anulate din cauza norului de cenuşă.

 Furtună de nisip în Sahara
(click pe imagine pentru mărire)

O furtună de nisip s-a extins la începutul lunii mai, mai bine de 1100 km, peste deşertul Sahara.

 Estuare în Mozambic, Africa
(click pe imagine pentru mărire)

Estuare la nord vest de Mozambic, Africa. Regiunea unde apa dulce, provenită din râuri, se amestecă cu apa sărată a oceanului. 

Eclipsă totală de Lună - 15 iunie 2011

O eclipsă totală de Lună va avea loc în noaptea de 15 iunie şi va fi vizibilă şi de pe teritoriul României. Eclipsa, cea mai lungă din acest secol, va dura peste cinci ore. 
Fenomenul va începe la ora 20:24, când Luna se află sub orizont. Luna va răsari la 20:51 (pentru Bucureşti) iar la ora 21:22 va începe să intre în umbra Pământului.
Faza când Luna va fi acoperită complet de umbră va începe la ora 22:22, iar maximul eclipsei se va produce la ora 23:12, când Luna va avea nuanţe de portocaliu închis. Culoarea va depinde şi de gradul de poluare sau de erupţiile vulcanice.
Faza totală (maximă) se va încheia la ora 00:03; la ora 01:02 Luna va ieşi complet din umbră, iar eclipsa se va încheia la ora 02:01.
O animaţie a celor spuse mai sus: http://shadowandsubstance.com/

O schiţă a eclipsei: http://eclipse.gsfc.nasa.gov/OH/OHfigures/OH2011-Fig03.pdf

Momentele producerii eclipsei, conform astro-urseanu.ro:
Fază a eclipsei
Zi ora:minut:secundă
Începutul eclipsei prin penumbră
15 iunie 20:24:34
Începutul eclipsei parțiale
15 iunie 21:22:56
Începutul totalității
15 iunie 22:22:30
Maximul eclipsei
15 iunie 23:12:37
Sfârșitul totalității
16 iunie 00:02:42
Sfârșitul eclipsei parțiale
16 iunie 01:02:15
Sfârșitul eclipsei prin penumbră
16 iunie 02:00:45

În România se taie ilegal 170.000 metri cubi de lemne anual

În România se taie ilegal aproximativ 170.000 metri cubi de masă lemnoasă anual, din care 65.000 de metri cubi reprezintă furturile, a declarat sâmbată, la Poiana Braşov, secretarul de stat din Ministerul Mediului si Pădurilor, Cristian Apostol."Există totodată o suprafaţă de 530.000 hectare în România care provoacă dureri de cap, este vorba de acele păduri retrocedate, dar neadministrate şi nepăzite. Aceşti proprietari privaţi ar trebui sa plătească anual o sumă pentru întreţinerea pădurilor pe care le au, însă nu o fac", a declarat Cristian Apostol, la Poiana Braşov, cu ocazia Zilei Silvicultorului.
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva admninistrează 52% din fondul forestier al României, adică aproape 3,5 milioane hectare.
Potrivit lui Apostol, proiectul de act normativ prin care orice furt de lemne este considerat infracţiune şi care poate fi pedepsit direct cu închisoare este în curs de avizare. "Ministerul Justiţiei nu este de acord cu această prevedere, nu ne-a plăcut răspunsul lor", a adăugat secretarul de stat din Ministerul Mediului şi Pădurilor.

Milioane de oameni strămutaţi din calea dezastrelor

42 de milioane de oameni au fost nevoiţi să se mute în 2010, din cauza dezastrelor naturale ce au avut loc în lume.  Faţă de anul 2009, au fost strămutaţi de două ori mai mulţi locuitori, în mare parte datorită dezastrelor provocate de schimbările climatice. Potrivit Centrului Internaţional pentru Migraţie, în 2009, 17 milioane de persoane s-au mutat datorită maga-dezastrelor, cum ar fi: inundaţiile din China, Pakistan, India, Filipine, Bangladesh, Indonesia, sau cutremurele din Haiti şi Chile. 90% şi-au părăsit locuinţele datorită hazardelor climatice, furtuni severe sau inundaţii. 

Tornadă spectaculoasă în SUA

O tornadă spectaculoasă a fost filmată în SUA, Springfield, Massachusetts. Aceasta a trecut la doar câţiva metri de sediul unei televiziuni. În video se observă cum, în momentul în care tornada trece pe deasupra râului, apa este pur şi simplu aspirată. Tornada de o intensitate EF2 sau EF3, cu viteze în jur de 217 km/h, a provocat prăbuşirea unor ziduri. Nu au existat victime. O a doua tornadă, produsă în apropiere, a provocat moartea a 4 persoane şi rănirea a altor 40.





Experţii vulcanologi se tem de o posibilă super-erupţie

Examinând datele istorice, arheologice şi geologice a unor trei erupţii din trecut, care au zguduit lumea - Taborda, Indonezia - 1815, au murit 100000 de oameni, Laki, Islanda - 1783 şi masiva erupţie a vulcanului Toba, Indonezia de acum 75000 de ani, când au fost eliberaţi în atmosferă 3000 de kilometri cubi de material vulcanic, provocând formarea unui crater în nordul Sumatrei de 100 km lungime şi 30 km lăţime. Dacă astfel de evenimente se vor întâmpla în zilele noastre, efectele ar fi mult mai dezastruoase, pentru că lumea este mult mai vulnerabilă, datorită tehnologizării.

Eclipsa solară de la miezul nopţii

Deşi pare o figură de stil, nu este. Conform NASA, evenimentul se va produce chiar în această noapte. Cum este posibil aşa ceva? În această perioadă a anului, în zonele arctice soarele nu apune. Aşa că cei din nordul Norvegiei, Suedia şi Finlanda vor avea ocazia să vadă acest fenomen chiar la miezul nopţii, când aproximativ jumătate din discul solar va fi acoperit de către lună. Teoretic, o eclipsă de soare este posibil să se producă la orice oră din zi sau din noapte.
Eclipsa mai poate fi văzută din Siberia, nordul Chinei, sau din unele părţi din Canada, Alaska sau Islanda.
Faza maximă va avea loc astăzi la ora 21:16 timp universal, când zona arctică din vestul Siberiei va experimenta faza maximă a eclipsei cu magnitudinea de 0,601, asta înseamnă ca 60,1% din suprafaţa discului solar va fi obscurat.

Emisiile de dioxid de carbon au atins un nivel istoric

Conform unui comunicat emis de Agenţia Internaţională de Energie (IEA), anul trecut s-a atins un nivel record al emisiilor de CO2. După ce în 2009 emisiile au scăzut datorită crizei economice globale, acestea au urcat anul trecut la un record de 30,6 Gigatone (Gt), cu aproximativ 5% peste valoarea din 2008, de 29,3 Gt.
Aproximativ 80% din emisiile de dioxid de carbon, din domeniul sectorului energetic, estimate pentru anul 2020, se vor înregistra datorită reactoarelor nucleare de pe glob, construite sau în construcţie şi care vor fi puse în funţiune cât de curând. Această valoare semnificativă reprezintă un obstacol serios în încercarea de a  limita creşterea temperaturii globale la mai puţin 2 grade celsius, prag peste care ar putea interveni haosul climatic.
"Liderii globali" au ajuns la un acord cu privire la limitarea acestei încălziri, având ca ţintă nedepăşirea acestui prag de 2C, fiind unul dintre obiectivele propuse la conferinţa de la Cancun din 2010.

Trombe filmate în Australia

Înainte ca furtunile şi inundaţiile să lovească statul New South Wales, în zonă s-au format câteva trombe foarte interesante:

Galaxii de colecţie - FOTO

Recent, NASA a emis o serie de fotografii realizate în cadrul misiunii WISE - Wide-field Infrared Survey Explorer, cu ajutorul telescopului spaţial cu acelaşi nume. Telescopul a fost lansat în 14 decembrie 2009 şi a fost destinat scanării şi cartografierii universului în lungimi de undă, în lumină infraroşie. În 17 februarie a.c, misiunea a fost temporar oprită, urmând ca pe viitor să fie relansată.
În aceste fotografii, de o coloristică impresionantă, sunt prezentate câteva galaxii de diferite tipuri sau orientări. Lumina infraroşie a fost "tradusă" în culorile pe care le vedem, astfel că lungimile de unde scurte sunt albastre, iar lungimile de unde lungi sunt roşii.

Poluarea - reprezentată pe hartă

Agenţia Europeană de Mediu şi Comisia Europeană au publicat recent un set de hărţi referitoare la concentraţiile unor diferite elemente poluante, cum ar fi: dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOx), monoxid de carbon (CO), dioxid de carbon (CO2), ozon (O3), pulberi în supensie (PM10) sau amoniac (NH3). Acest set de 32 de hărţi le permite europenilor să localizeze sursele de poluanţi, la o scară de 5 km pe 5 km  şi chiar pentru anumite puncte de pe hartă, cu ajutorul butonului "i" din stânga. Sunt reprezentate emisiile în funcţie de sursă: industrială, combustie non-industrială, transport (auto, naval, aerian), sau agricultură. Concentraţiile mai însemnate sunt reprezentate cu roşu, iar cele mai puţin însemnate cu verde închis. Dacă măriţi harta pe tot ecranul va fi afişată şi o legendă.  Hărţile pot fi găsite aici.

Un asteroid va trece prin apropierea Pământului

Asteroidul 2009 BD, va trece în următoarele zile prin apropierea Pământului. Joi, 2 iunie, se va apropia la o distanţă de 0,0023 AU (AU= unităţi astronomice, distanţa Pământului faţă de Soare) şi 0,9 LD (LD = distanţa Pământului faţă de Lună), ceea ce înseamnă aproximativ 345000 km. 

A erupt cel mai activ vulcan din Islanda

Grimsvötn, cel mai activ vulcan din Islanda, a început să erupă ieri seară, aruncând cenuşă şi fum în atmosferă, pănă la o altitudine de aproape 18 km, conform meteorologilor islandezi. Mai multe cutremure de mică intensitate s-au produs în zonă. Spaţiul aerian a fost închis încă de aseară, când s-a impus o restricţie de zbor pe o rază de 220 km în jurul vulcanului. De asemenea, cel mai important aeroport din Islanda, Reykjavík-Keflavik, a fost închis.
Meteorologii se aşteaptă în următoarele zile ca vântul să sufle spre vest, astfel ca cenuşa nu va afecta prea mult Europa şi zborurile de aici.

Alunecare de teren spectaculoasă în SUA - VIDEO

O alunecare de teren a invadat o autostradă din apropiere de Jackson, statul Wyoming, SUA. Tone de pământ, noroi şi pietre au năvălit încă de la sfârşitul săptămânii trecute, iar de atunci alunecarea de teren se deplasează într-un ritm destul de scăzut. Autostrada a fost afectată pe o distanţă de peste o sută de metri, iar circulaţia a fost oprită. Inginerii de la Departamentul de Transport din Wyoming au spus că terenul se deplasează spre un râu de lângă autostradă cu o viteză de 18 metri pe oră, şi că nu se poate interveni pănă când această alunecare nu încetează de la sine. Vremea va fi factorul determinant.

Cutremure în vestul Turciei şi în Grecia

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 5,8 grade, s-a produs în seara de 19 mai 2011, la ora 20:15 UTC, ora locala 23:15, în zona oraşului Simav din Provincia Kutahya, Turcia. Cutremurul a fost localizat la o adâncime de 7 kilometri, iar intensitatea preliminară în zona epicentrală a fost de VI-VII pe scara Mercalli. Cutremurul a fost resimţit mai ales în vestul ţării, dar şi în oraşe precum Izmir, Bursa, Istanbul şi Edirne - din apropierea de graniţele cu Bulgaria şi Grecia. La scurt timp au urmat nu mai puţin de 50 de replici, dintre care cea mai puternică a fost de 4,6 grade. Au fost semnalate pagube, clădirile mai vechi au fost avariate. Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în zonă, iar telefonia fixă a picat. 3 oameni şi-au pierdut viaţa şi cel puţin 125 au fost răniţi, aici fiind incluşi şi cei care, de teamă, s-au aruncat de la balcoane. Multe persoane şi-au petrecut noaptea afară din locuinţe, în maşini sau pe străzi, de teama unor noi seisme.

Schimbările climatice şi ce reprezintă acestea pentru România

Coordonatorul secţiei de climatologie din cadrul ANM, climatologul Roxana Bojariu, a explicat într-un interviu pentru Adevărul, ce urmări au schimbările climatice pentru România şi ce se mai poate face pentru a stopa această evoluţie.



„Adevărul": E schimbarea climatică un subiect controversat?
Roxana Bojariu: Nici pe departe. Avem observaţii foarte clare bazate pe date satelitare, de radiosondaj, care arată creşterea temperaturii medii globale.Toate aceste date vin, completează şi până la urmă sprijină teoriile ştiinţifice, bazate pe legi ale fizicii de nimeni contestate. Controversate sunt doar acele soluţii economice, politice şi sociale care se încearcă pentru a putea reduce efectele schimbării climei.
Cât la sută din încălzirea globală se produce din vina oamenilor şi cât e fenomen natural?
Aş zice că aceasta e întrebarea fundamentală pe care ar trebui să şi-o pună climatoscepticii. Există un efect de seră natural în atmosferă şi datorită acestuia a fost posibilă viaţa pe pământ pentru că el a ridicat temperatura la suprafaţă cu aproape 33 de grade Celsius. Însă creşterea concentraţiei gazelor cu efect de seră, cum e dioxidul de carbon de exemplu, în atmosferă nu face decât să intensifice acest efect natural, care e la bază.
Informaţiile rezultate din analiza probelor de gheaţă din Antarctica arată că azi avem cea mai mare concentraţie a dioxidului de carbon din atmosferă din ultimi 650.000 de ani. Creşterea e de 35%. Ceea ce putem spune e că există o probabilitate de 90% ca ridicarea temperaturii medii globale, începând cu deceniul cinci-şapte al secolului trecut, să fie atribuită activităţii umane. Pe ce se bazează aceste afirmaţii? Pe modele matematice care simulează evoluţia climatică pe baza ecuaţiilor fizicii care guvernează practic geosistemul terestru.

Evenimente climatice extreme poduse recent pe glob

Ultima perioadă a fost una foarte agitată din punct de vedere al fenomenelor meteo extreme. Pe glob au avut loc o serie de evenimente majore. În textul următor voi enumera pe cele mai importante dintre acestea.
Vestul Europei s-a confruntat cu una dintre cele mai călduroase şi secetoase luni aprilie din istorie.
-În Regatul Unit s-a înregistrat cea mai călduroasă lună aprilie din 1910 încoace. Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord au înregistrat cea mai călduroasă lună aprilie din istorie. De asemenea, pe arii extinse din teritoriu sau semnalat condiţii de uscăciune severă.
-Cea de-a doua lună de primăvară a fost una călduroasă şi în Germania. Temperatura medie a fost de 11,6C, cu 4,2 grade celsius peste temperatura medie multianuală 1961-1990. Doar în aprilie 2009 a fost mai cald ca acum. Şi aici a fost o lună aprilie secetoasă.
-Şi în Franţa luna aprilie a fost printre cele mai călduroase din istorie. Temperatura medie a fost cu 4 grade peste valoarea normală din perioada 1971-2000. Doar 2007 a avut temperaturi de aprilie mai ridicate faţă de cele înregistrate în acest an, când s-au înregistrat cu 4,3 grade peste medie. Seceta s-a simţit şi aici, fiind cea mai secetoasă lună de aprilie din ultimii 50 de ani.
În aceste regiuni culturile de cereale au foarte mult de suferit, iar condiţiile meteo din următoarea perioadă sunt cruciale.

Fenomenul Tunguska

Fenomenul produs in anul 1908 la Tunguska ramane un eveniment inexplicabil, iar explozia ce a avut loc a fost cea mai puternica din epoca moderna, de 1.000 de ori cat suflul bombei de la Hiroshima.
Pe 30 iunie 1908, o explozie catastrofala a avut loc in Siberia. Putin dupa ora 7 dimineata, putinii locuitori care traiau in aceasta regiune izolata au observat o dara de lumina albastruie, la fel de stralucitoare ca Soarele si apoi, zece minute mai tarziu, un fulger in departare, aminteste Maxi Sciences.
S-a estimat ca puterea exploziei a fost echivalenta cu 1.000 de bombe de la Hiroshima. Zeci de milioane de copaci au fost pulverizati de suflul exploziei, care a fost urmata de o unda seismica de gradul 5 pe scara Richter.
Din cauza departarii zonei afectate de explozie, de abia in anul 1921 a fost organizata o expeditie stiintifica pentru a vizita locul. Cercetatorul Leonid Kulik, conducatorul expeditiei, a crezut ca un meteroit urias a explodat si a convins guvernul sovietic sa-l trimita la Tunguska.
Surpriza mare a fost ca acolo nu a gasit niciun crater. Kulik a descoperit niste sfere, care contineau materiale provenite din meteoriti, ceea ce l-a convins ca explozia meteoritului s-a produs in aer.
Va prezentam mai jos cateva explicatii posibile pentru acest dezastru fara precedent, asa cum sunt prezentate de Maxi Sciences:

Asteroid sau cometa
Se crede ca obiectul extraterestru, asteroid sau cometa, de aproximativ 10 kilometri in diametru a intrat in atmosfera Pamantului si a explodat in aer.
Un asemenea eveniment cu un obiect de aceasta marime se produce o data la 300 de ani. In ceea ce priveste lipsa craterului, este posibil ca elemente ale meteoritului sau cometei sa fi creat lacul Cheko. Aceasta ipoteza foarte credibila este in curs de verificare.

Naveta spaţială Endeavour este gata de lansare



După două tentative eşuate, datorită unor probleme tehnice, luni se încearcă din nou lansarea în spaţiu a navetei Endeavour.
Obiectivul principal al acestui zbor este de a transporta pe ISS spectrometrul magnetic Alpha 2 (AMS), un modul experimental de fizică fundamentală, construit cu scopul de a descifra unele dintre cele mai mari mistere ale universului, precum existenţa antimateriei sau natura materiei negre, invizibile, materie care formează circa 25% din masa universului. Este pentru prima oară când un spectrometru magnetic va fi trimis în spaţiu. De asemenea, va fi transportat şi modulul Express Logistic Carrier (ELC), care va fi ataşat permanent la ISS.
Echipajul de pe Endeavour este format din şase membri, iar misiunea va dura aproximativ 16 zile. Dacă totul decurge conform aşteptărilor, naveta urmează a fi lansată luni, la ora locală 08:50, din Centrul Spaţial Kennedy al NASA din Florida.

Prognoza pe 3 zile

Duminică, masa de aer tropical va reuşi să ridice temperaturile şi mai mult ca astăzi. Ne putem aştepta la maxime de 29 de grade, izolat peste aceste valori în Oltenia si Banat. (Vezi hartă, click pentru mărire).După-amiaza insă, ca urmare a apropierii de ţara noastră a unor sisteme precipitabile venite dinspre vestul continentului şi care se vor îmbogăţii cu umezeală din Marea Mediteraneană, se strâng norii în vest, nord şi în centru, unde pe arii restrânse va ploua, se vor semnala descărcări electrice şi posibil grindină de mici dimensiuni. Izolat este posibil sa plouă şi în celelalte regiuni. Vântul se anunţă a fi în general slab, moderat în vest şi pe litoral, cu excepţia perioadelor de instabilitate, când local va avea unele intensificări. Pe parcursul nopţii de duminică, aceleaşi fenomene de instabilitate, averse cu descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, se vor resimţii mai ales în vest şi în nord-vest. Precipitaţiile vor depaşi izolat 25 l/mp. Temperaturile minime se vor situa în general între 6 şi 14 grade celsius.
Luni, creşte instabilitatea în majoritatea zonelor, cu excepţia Dobrogei, unde pe timpul zilei se pastrează timp frumos. Se vor semnala ploi, descărcări electrice, vânt cu aspect de vijelie şi posibil grindină de mici dimensiuni. Din nou sunt de aşteptat cantităţi de ploaie, ce izolat pot să depăşească de 25l/mp. Maximele vor atinge 18,19 în depresiuni şi 28 de grade în sud şi sud-est. Minimele vor fi cuprinse între 6 în depresiuni şi 14 grade în sud.
Marţi, aproximativ aceeaşi poveste, cu deosebirea că fenomene de instabilitate vor fi mai ales in sud-vest, sud şi centru.

Imagini interesante cu planeta Mercur

Sonda spaţială Messenger, trimisă în spaţiu să analizeze planeta Mercur, a transmis înapoi pe Pământ mii de imagini, unele dintre acestea foarte interesante.

Prima fotografie color a planetei Mercur, care înfăţişează craterul Debussy (click pe imagine pentru mărire):

Imagine stânga: crater de 116,5 km diametru, străbătut de două linii cu aspectul unui X, care după spusele specialiştilor a rezultat ca urmare a două impacturi la unghiuri de incidenţă mici cu suprafaţa planetei. Imagine dreapta sus: intitulat "smile for the camera", craterul din imagine, Al-Hamadhani, cu un diametru de 168 km, are aspectul unui zâmbet uman. Imagine dreapta jos: craterul Bartok, măsoară 117 km în diametru. (click pe imagine pentru mărire)

O misiune începută acum şase ani şi jumătate, care a costat 450 de milioane de dolari, dar care începe să-şi arate roadele investiţiei.
Info despre misiunea Messenger: http://en.wikipedia.org/wiki/MESSENGER
Imagini: NASA/Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory/Carnegie Institution of Washington

A erupt cel mai activ vulcan din Europa

Etna, considerat a fi cel mai activ vulcan din Europa, a erupt noaptea trecută, aruncând cenuşă peste zonele din apropiere. Cel mai afectat a fost oraşul Catania din Sicilia, unde străzile au fost acoperite de un strat de cenuşă, iar aeroportul a fost temporar închis. Vulcanul a erupt printr-un nou crater, format în partea de est a vulcanului.
Vulcanul Etna, cu o înălţime de ~3328 m, este cel mai înalt şi cel mai activ vulcan din Europa, cu erupţii constante şi neimportante de 3-4 ori pe an, iar la aproximativ 150 de ani erupţiile sale sunt devastatoare.
Imagini prin webcam transmise în direct pe net, click aici.

Conjungţia planetelor - un spectacol celest


Pe parcursul acestei luni, planetele Mercur, Venus, Marte şi Jupiter, alături de satelitul natural al Pământului, ne vor oferi un spectacol grandios şi destul de rar. Astfel, cele 4 planete, se vor afla într-o serie de conjungţii, iar la sfârşitul lunii se va alătura spectacolului şi satelitul nostru, care va fi în faza semilună în scădere. De două ori în această lună, 3 planete vor forma un trio planetar. Ce este acesta? Un trio planetar este format atunci când trei planete se potrivesc într-un cerc de diametru sub 5 grade. Primul trio planetar va fi în această dimineaţă, atunci când Mercur, Venus şi Jupiter converg la 2,05 grade. Următorul trio se va forma peste alte zece zile între Marte, Venus şi Mercur, într-un cerc de 2,13 grade. Pentru ca acest spectacol să fie cât mai bine observat aveţi nevoie de un telescop sau de un binoclu, pentru că totul se întâmplă dimineaţa, înainte de răsărit, iar lumina va face ca planetele să fie mai greu de observat. Conjungţia va fi mult mai bine observată în emisfera sudică.

Fluviul Mississippi din SUA - la cote istorice


Fluviul Mississippi, care traversează SUA de la nord la sud, a atins luni o lăţime record de 4,8 km, provocând inundarea zonelor limitrofe cursului, din statele Tennessee şi Missouri, dupa ce în zilele trecute au fost afectate statele din aval. Mii de oameni au fost evacuaţi şi sute au fost nevoiţi să se mute din apropierea râului în adăposturi temporare. Se fac eforturi pentru consolidarea digurilor de protecţie. Inundaţiile s-au produs ca urmare a ploilor abundente din ultimele două săptămâni, cu peste 600% din cantitatea normală, la care a contribuit şi topirea zăpezii din zonele montane. Meteorologii spun că râul va mai creşte azi şi va atinge 15 metri, cotă atinsă ultima dată în 1937, când 500 de persoane şi-au pierdut viaţa. Oraşele din aval sunt în alertă, acestea urmând să fie afectate în zilele următoare.
sursă foto: http://photos.al.com

Lapoviţă târzie la Sibiu


Masa de aer polar, care şi-a făcut apariţia în ultimele zile, a întors iarna din drum, cel puţin pentru câteva ore. După ce în mare parte din zi a plouat, după-amiaza şi-au făcut apariţia fenomenele specifice iernii. Astfel, în jurul orei 17:30 s-a pornit o aversă de ploaie amestecată cu măzăriche, iar la scurt timp a început o aversă "sănătoasă" de lapoviţă. La staţia meteo a Administraţiei Naţionale de Meteorologie s-a consemnat grindină, apoi lapoviţă, iar la staţia de la aeroport s-a raportat ninsoare abundentă şi lapoviţă. În doar o oră temperatura a scăzut de la 6,6 la o,8 grade C. Această ninsoare a fost printre cele mai târzii, posibil cea mai târzie de când se fac măsurători şi observaţii.

NASA confirmă teoria relativităţii

Prin intermediul misiunii NASA, denumită Gravity Probe B, au fost confirmate două dintre derivatele teoriei relativităţii generale a lui Albert Einstein.
Prin acest experiment, lansat în 2004, s-a determinat distorsiunea timpului şi a spaţiului în jurul unui corp gravitaţional - efectul geodetic şi măsura cu care un obiect atrage spaţiul şi timpul, în momentul în care obiectul efectuează o mişcare de rotaţie.
GP-B a determinat ambele efecte cu mare precizie, fiind îndreptat spre o singură stea, IM Pegasi, în timpul rotatiei pe orbita polară a pământului. În cazul în care gravitaţia nu ar fi afectat spaţiul şi timpul, giroscoapele ar fi arătat aceeaşi direcţie, în timpul rotaţiei pe orbită, dar giroscoapele au avut devieri măsurabile, ceea ce confirmă teoria relativităţii.
Acest proiect a fost început în 1963 şi este unul dintre cele mai de durată proiecte ale NASA şi în acelaşi timp unul dintre cele mai importante. Detalii legate de acest proiect se găsesc pe pagina: nasa.gov/mission_pages/gpb/gpb_012.html

Imagini de la NASA surprinse din satelit (Fotogalerie)

Furtună de nisip în Arabia Saudită
click pe imagine pentru mărire
Un nor dens de nisip s-a extins peste Peninsula Arabică în 26-27 martie a.c. Furtuna a acoperit o zonă de peste 500 de km, afectând părţi din Arabia Saudită, Yemen, Oman şi Emiratele Arabe Unite.

Cat Island - Bahamas (Insula Pisicii)
click pe imagine pentru mărire
O insulă componentă a arhipelagului Bahamas, situată în Marea Caraibelor şi are o suprafaţă de 389 km2. Altitudinea maximă este de 63 de metri. Populaţie: 1678 locuitori.

Tian-Şan (sau "munţii cerului")
click pe imagine pentru mărire
Este un lanţ muntos masiv care se întinde de la est la vest în Asia Centrală, pe o distanţă de 2500 km. Cel mai înalt punct îl reprezintă Jenghis Chokusu ( Vârful Victoriei), cu 7439 m altitudine. În imagine apar şi formaţiunile glaciare formate cu mult timp în urmă.

Vulcanul Bezymianny
click pe imagine pentru mărire
Situat în pen. Kamchatka din Rusia. În fotografie este surprinsă erupţia puternică a acestui vulcan, din data de 14 aprilie 2011. Cenuşa s-a înălţat pănă la 7600 m deasupra vulcanului. Un nor de cenuşă, fum şi dioxid de sulf se deplasează spre vest. Se poate observa şi aglomeratul vulcanic, extins în văi la mai mult de 7 km spre sud-est.

Apus de soare peste vestul Americii de Sud
click pe imagine pentru mărire
Se observă linia de divizare între zi şi noapte, ce poartă denumirea de terminator.

Incendii istorice în nordul Mexicului
click pe imagine pentru mărire
Imagine satelitară din 9 aprilie a.c, cu incendiile de vegetaţie din statul Coahuila în nordul Mexicului. Aceste incendii au izbucnit din cauza fulgerelor, încă de la mijlocul lunii martie, dar din cauză că zona este una accidentată, de munte, intervenţia de lichidare a fost îngreunată.

Transport Saharian de praf
click pe imagine pentru mărire

Un nor gros de praf de origine sahariană, s-a deplasat, în 6 aprilie, din nordul Africii spre Oceanul Atlantic şi coasta Portugaliei. Praful a fost ridicat datorită vântului puternic asociat unei zone de joasă presiune.

Canioanele din nord-vestul Groenlandei
click pe imagine pentru mărire
Această fotografie nu este din satelit, ci din avion, şi a fost luată la sfârşitul lunii martie, în cadrul misiunii NASA - IceBridge, de cercetare a gheţarilor, banchizelor, calotelor glaciare şi a zonelor polare.
sursă imagini: earthobservatory.nasa.gov

Ploaie de meteori în noaptea de joi spre vineri


La deplasarea cometei Halley, pe orbita acesteia rămâne în spate un praf cosmic; Pământul trece prin această zonă, iar resturile cometei se aprind în atmosfera terestră, rezultând o ploaie de meteori, sub denumirea ştiinţifică de Eta-Aquaride, nume dat de steaua în apropierea căreia se găseşte radiantul în perioada maximului - Eta Aquarii. Maximul acestui eveniment va fi in dimineaţa zilei de 6 mai, înainte de lumina zilei, undeva în jurul orei 4, aşa că cine vrea sa vadă acest eveniment trebuie să se trezească devreme. Condiţii ideale, pentru ca acest fenomen să fie cât mai vizibil, ar fi: cerul senin (cer ceva mai degajat va fi în vest - Crişana, Banat, Maramureş, posibil Oltenia şi vestul Transilvaniei), luna noua (luna va fi în creştere după faza "lună nouă" - doar 7% din lună va fi luminată şi va apune înainte de miezul nopţii) , întuneric beznă, departe de luminile oraşelor şi ceva răbdare. :) Eta Aquaridele este un curent vizibil mai ales în emisfera sudică, unde pot fi observaţi între 50 şi 60 de meteori pe oră dar şi în emisfera nordică se pot observa 20-30 de meteori pe oră.
Perioada medie a orbitei cometei Halley este de 76 de ani, iar ultima trecere prin apropierea sistemului nostru solar a fost în anul 1986. Următoarea dată când cometa se va apropia de Terra va fi în anul 2061. Aceeaşi cometă este responsabilă de Orionide, acest curent se manifestă în fiecare an, în luna octombrie.
foto: cometa Halley, sursă: nasa.gov
http://www.youtube.com/watch?v=4nH_mAObnZc

Accesează blogul:


http://www.pixelulalbastru.blogspot.com
* Un blog despre climă, mediu, ştiinţă, spaţiu şi dezastre globale

cu referire la: iGoogle (afişaţi pe Google Sidewiki)

Pentru a promova acest blog prin afişarea bannerului (125*125) la tine pe blog/site copiază scriptul de mai jos:

(click stânga pentru selectare, click dreapta > copy > paste)



sau pentru forum, site, fără script, copiază textul (aşa cum este aici):

[url=http://pixelulalbastru.blogspot.com/][img]http://4.bp.blogspot.com/-y0tiUT-_Z1U/TcDzVyBSX9I/AAAAAAAAAQM/9YLsecASR2c/s1600/banner%2Bblog%2B125x125.jpg[/img][/url]


Banner 2 (510*100), se procedează la fel:





Banner 2 pentru forum, site, fară script:

[url=http://pixelulalbastru.blogspot.com/][img]http://3.bp.blogspot.com/-1iNy5ubHzrE/TcJCC9VL9zI/AAAAAAAAAQk/ogHZQR0YhNw/s1600/blog%2Bbanner%2B510x100.jpg[/img][/url]







Pentru parteneriate, schimb de bannere sau de linkuri, lasă un mesaj la comentarii!

Distribuţia câmpului baric - Europa


4-8 mai
Dispunerea principalelor sisteme barice pe continent va determina, la nivelul României, ca circulaţia maselor de aer să se orienteze dinspre nord, iar de miercuri să fim influenţaţi treptat de o masă de aer polar. În zona Oceanului Atlantic de Nord va predomina un vortex destul de pronunţat, cu presiunea atmosferică minimă la centru de sub 980 mb, cu tendinţa de extindere a unui talveg spre vestul Mării Mediterane. În nordul, centrul şi în sudul continentului va predomina regimul anticiclonic, în timp ce în est şi în sud est se va afla un nucleu depresionar care se va retrage spre sud-estul extrem la sfârşitul intervalului, urmănd ca sistemul anticilonic să se extindă spre est. Datorită acestor dispuneri, în vestul continentului va urma o încălzire ca urmare a unei advecţii tropicale, iar dinspre nord spre centru şi sud-estul Europei, o masă de aer polar va avansa treptat, urmănd ca în aceste zone temperaturile să scadă de la o zi la alta. În acest interval, sisteme precipitabile mai bine definite sunt de aşteptat în vestul continentului, unde se vor semnala fenomene specifice verii, local mai severe, în nordul Europei, unde vor fi şi ninsori, şi în estul şi sud estul continentului, inclusiv în România.
În România urmeaza o răcire treptată incepând de miercuri. Se vor semnala ploi în majoritatea zonelor mai însemnate în centru, sud, est şi la munte, unde la peste 1500 de metri sunt de aşteptat lapoviţe şi ninsori. Temperaturile vor fi cuprinse în general intre 8 şi 18 grade celsius pe timpul zilelor, şi între 0 şi 9 grade în nopţile următoare.
Sursă imagine: wetterzentrale.de

Cutremur în Vrancea


Un cutremur de intensitate relativ scăzută s-a produs astăzi, 1 mai, la ora 05:24, în zona Vrancea. Conform Institutului Naţional de Fizică a Pământului, seismul s-a produs în apropierea localităţii Gura Teghii, la o adâncime de 137 km şi a avut o magnitudine de 4,9 pe scara richter. Intensitatea cutremurului a fost de IV în zona epicentrală. Cutremurul s-a simţit în Moldova, Muntenia şi Oltenia, cu o intensitatea de III-IV pe scara mercalli şi mai slab în Dobrogea sau sud-estul Transilvaniei. Nu s-au produs pagube materiale. Sunt de aşteptat replici în orele şi zilele următoare, dar de intensitate mai mică. Acest cutremur a fost cel mai puternic din ultimii doi ani; ultimul cutremur vrâncean de peste 4,9 (M:5) s-a produs în 24 iulie 2009.

Shake Map - intensitatea pe scara mercalli (click pe hartă pentru mărire):
sursă imagine: http://scomp.infp.ro/~shake/shakemap/7784/intensity.html

Vremea severă continuă în SUA

Al 2-lea "val" de tornade, mai extrem ca cel din 14-16 aprilie, a lovit centrul, sudul şi estul SUA între 25 şi 28 aprilie. Cel puţin 350 de persoane din 6 state şi-au pierdut viaţa, dintre care 252 doar în statul Alabama (cel mai afectat), iar numărul deceselor este posibil să mai crească. Fără a exagera se poate spune că această catastrofă este istorică. Doar seria de tornade din anul 1925, când au murit 747 de persoane, a fost mai gravă ca cea de acum. Mai mult de 500 de tornade au fost raportate, dar numărul real este posibil sa difere. S-au produs cel puţin 4 tornade EF4 şi două EF5. O tornadă care ar fi avut 1600m diametru, s-a produs în oraşul Tuscaloosa din Alabama, distrugănd sute de case. 1 000 000 de locuinţe au rămas fără energie electrică. Unele zone sunt afectate şi de inundaţii şi alunecări de teren. Pagubele estimate sunt cuprinse între două şi cinci miliarde de dolari.
Furtunile deosebit de puternice au provocat şi întreruperea energiei electrice la trei reactoare nucleare din Tennesseee, s-a întrerupt temporar răcirea reactoarelor, dar au intrat în funcţiune generatoarele pe diesel, astfel s-a reluat rapid operaţia de răcire. Pănă acum nu s-au semnalat probleme importante legate de acest aspect.
Din datele preliminare pe luna aprilie, se estimează că au avut loc cel puţin 650 de tornade pănă în prezent, stabilindu-se un nou record pentru această lună, surclasând astfel precedentul record de 267 de tornade care datează din anul 1974. Cel puţin şapte tornade au atins intensitatea EF4 (sau peste) în aprilie.



http://youtu.be/FyszJj0VEVU
http://www.youtube.com/watch?v=sA7TKSHJ_wM
http://www.youtube.com/watch?v=kxWRS-aFBW8
http://youtu.be/G6giQ3csbUg

Imaginea radar 3d a tornadei de ieri din Tuscaloosa, AL (click pe imagine pentru mărire):
Urmele lăsate de tornade, văzute din satelit(click pe imagine pentru mărire):


Sursă foto: GeoEye/Google.


Sursă foto: Modis/Nasa

http://www.nytimes.com/interactive/2011/04/28/us/20110428-Tornado-in-Alabama-zoomer.html?ref=us#0-2-375-252

Ultima actualizare 01 mai 2011 - 10:40.

Studiu: clima este influenţată de gaura din stratul de ozon

Într-un studiu publicat în numărul 21 al revistei "Science", cercetătorii de la Şcoala de Inginerie şi Ştiinţe Aplicate din cadrul Universităţii Columbia din New York, prezintă concluziile referitoare la gaura din stratul de ozon şi influenţa acesteia asupra circulaţiei atmosferice şi a climei din emisfera sudică pănă la ecuator. Dacă anterior se credea ca este influenţată circulaţia atmosferică de la latitudini mari, noul studiu demonstrează că gaura din stratul de ozon este în măsură să influenţeze circulaţia la tropice, cât şi creşterea cantităţii de precipitaţii de la latitudini mici.
Este pentru prima dată dovedit că acest fenomen are legătură cu schimbările climatice din emisfera sudică de la pol la ecuator. Cercetătorii care au făcut acest studiu spun că pe lângă CO2 trebuie luat în considerare şi acest fenomen în cercetarea schimbărilor climatice.
Situat în stratosfera Pământului, deasupra Troposferei (care începe de la suprafaţa Pământului), stratul de ozon absoarbe cea mai mare parte din razele solare ultraviolete nocive. De mai bine de jumătate de secol, compuşi chimici produşi de om, aerosoli de uz casnic şi comercial, cum ar fi clorofluorocarburi (CFC), au distrus rapid stratul de ozon, iar în 1980 a fost descoperită gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii. Datorită protocolului de la Montreal din 1989, semnat pănă în prezent de 196 de ţări, producţia de CFC a fost interzisă la nivel global. Drept urmare, s-a observat că stratul de ozon a început să se refacă.

Cernobîl - 25 de ani de la dezastru

Acum 25 de ani, în 26 aprilie 1986, două explozii s-au produs la reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl. Incendiul produs de explozii a durat zece zile, timp în care cantităţi imense de substanţe radioactive au fost răspândite în atmosferă. Un nor radioactiv s-a îndreptat spre nordul Europei, urmând ca în scurt timp să fie afectate şi estul şi sudul Europei. Emisiile radioactive conţineau Cesiu 137, Plutoniu, Stronţiu şi Iod-131. Suprafeţe întinse din Ucraina, Rusia şi Belarus au fost contaminate, dar efectele s-au resimţit peste tot în lume. Regimul sovietic de la acea vreme a încercat să ascundă dezastrul, abia după circa 3 zile populaţia şi tările vecine au fost informate. 336.000 de oameni din zonele contaminate au fost evacuaţi.
Se estimează ca au murit aproximativ 1 milion de oameni în urma dezastrului, însă Organizaţia Mondială a Sănătaţii si Agenţia Internaţională de Energie Atomică au transmis că s-au înregistrat doar 4000 de decese, muşamalizând astfel cazul.
Ce a dus la această tragedie?
Accidentul s-a produs în timpul unui test, dar lucrurile au scăpat de sub control
din cauza unei erori umane. Închiderea sistemului de răcire a creeat o reacţie în lanţ, care a dus la explozia reactorului 4. Explozia a distrus scutul superior al cladirii şi învelişul de grafit al reactorului care a luat foc, iar produsele fisiunii radioactive au fost aruncate în atmosferă.
O concluzie ce a urmat şi este încă valabilă a fost că dezastrul de la Cernobîl a fost cea mai mare catatrofă tehnologică din istoria omenirii.
Evoluţia norului radioactiv de la acea vreme:
http://www.youtube.com/watch?v=7luBzDkOzxg&feature=related

Inundaţii pe glob cauzate de fenomenul La Niña

Începând cu sfârşitul anului trecut şi continuând pănă în această perioadă, zone relativ întinse din emisfera sudică, cum ar fi: Australia, Africa de Sud, America de Sud şi sud estul Asiei, se confruntă cu ploi excesive, inundaţii şi alunecări de teren cum n-au mai fost în unele zone de zeci de ani. Columbia este recent lovită de cele mai grave inundaţii din istoria sa, unde sute de oameni au pierit, luaţi de ape sau de alunecările de teren, iar două milioane au fost nevoiţi să-şi parăsească casele. Aici se estimează pagube importante, la câteva miliarde de dolari.
Aceste fenomene se datorează în mare măsură fenomenului La Niña, în diminuare în această perioadă, dar care a avut intensitatea maximă la sfârşitul anului trecut (-1,4 C ONI). Efectele încă se resimt.
La Niña se caracterizează prin temperaturi sub medie a apei din zona ecuatorială a Oceanului Pacific, contrar fenomenului EL Niño.

Vremea de Paşti


În următoarele trei zile, ţara noastră se va afla sub influenţa unei dorsale ce aparţine de anticilonul scandinav, astfel că precipitaţiile aproape vor lipsi. Formaţiuni precipitabile aferente zonelor de joasă presiune vor fi în Asia Mică şi la vest şi nord de România.
În România, vom avea parte de o vreme în general frumoasă, cerul va fi variabil cu unele înnorări temporare în vest, nord vest şi la munte, unde cu totul izolat va ploua slab. Regimul termic va fi unul normal în vest şi în centru, în timp ce în zonele extracarpatice din sud şi sud-est vom avea temperaturi uşor sub medie. Ziua, temperaturile vor fi cuprinse în general între 13 grade pe litoral şi 24 de grade celsius în vestul ţării. Noaptea, temperaturile se vor încadra în general între -3 grade celsius în depresiuni, unde vor fi condiţii de brumă, şi 10 grade celsius în vest. Vântul va sufla moderat, dinspre est şi sud-est, cu unele intensificări locale în Banat, Oltenia, Dobrogea, Moldova şi la munte. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii importante.
La Mediaş, vremea va fi în general frumoasă, cerul va fi variabil, iar temperaturile din următoarele trei zile vor fi cuprinse între 3 grade celsius noaptea şi 21-22 de grade ziua. Vântul va sufla cel mult moderat dinspre sud est.

Ziua Pământului 2011 este celebrată de Google


Cel mai bun motor de căutare de pe www şi-a schimbat astăzi - 22 aprilie 2011 - logo-ul, marcând astfel cea de-a 41 -a aniversare a ZILEI PĂMÂNTULUI. Aşa cum ne-a obişnuit, ca la orice eveniment important, GOOGLE a venit şi de această dată cu o inovaţie în materie de grafică. În logo este reprezentat un mirific şi animat colţ din natură cu unele vietăţi incluse. :) Deplasaţi mouse-ul pe suprafaţa logo-ului şi vedeţi ce se întâmplă! Citiţi mai multe despre Ziua Pământului în postul anterior, sau click aici. Sursă imagine: google.ro

Ziua Pământului - 22 aprilie 2011


În fiecare an, în 22 aprilie se sărbătoreşte ZIUA PĂMÂNTULUI, menită să atragă atenţia asupra importanţei protejării mediului înconjurător. Această mişcare s-a născut în SUA, în anul 1970, la iniţiativa senatorului american Gaylord Nelson, care a propus atunci primul marş pentru natură, având ca scop trezirea clasei politice din dezinteresul pe care îl arată faţă de mediu. Acele evenimente au avut o deosebită importanţă, astfel că în 1990, peste 200 de milioane de oameni din 141 de ţări s-au alăturat iniţiativei de a transforma Ziua Pământului într-o manifestare de amploare pentru omenire, din dorinţa de a avea un mediu mai curat. La scurt timp au reacţionat şi marile puteri ale lumii, prin implementarea unor programe contra poluării, iar campaniile de reciclare au devenit din ce în ce mai răspândite pe glob.
Fiecare putem aduce un aport pentru un mediu mai curat. Implică-te şi tu! Lasă pentru o zi maşina acasă! Foloseşte bicicleta sau transportul în comun! Sortează şi pune deşeurile în containerele special amenajate! Plantează un copac! ...
sursa foto: planetgreen.discovery.com