Conjungţia planetelor - un spectacol celest


Pe parcursul acestei luni, planetele Mercur, Venus, Marte şi Jupiter, alături de satelitul natural al Pământului, ne vor oferi un spectacol grandios şi destul de rar. Astfel, cele 4 planete, se vor afla într-o serie de conjungţii, iar la sfârşitul lunii se va alătura spectacolului şi satelitul nostru, care va fi în faza semilună în scădere. De două ori în această lună, 3 planete vor forma un trio planetar. Ce este acesta? Un trio planetar este format atunci când trei planete se potrivesc într-un cerc de diametru sub 5 grade. Primul trio planetar va fi în această dimineaţă, atunci când Mercur, Venus şi Jupiter converg la 2,05 grade. Următorul trio se va forma peste alte zece zile între Marte, Venus şi Mercur, într-un cerc de 2,13 grade. Pentru ca acest spectacol să fie cât mai bine observat aveţi nevoie de un telescop sau de un binoclu, pentru că totul se întâmplă dimineaţa, înainte de răsărit, iar lumina va face ca planetele să fie mai greu de observat. Conjungţia va fi mult mai bine observată în emisfera sudică.
Odata cu acest eveniment au început să curgă tot felul de speculaţii şi superstiţii sau alte cele, care, după părerea mea, nu trebuie băgate în seamă. Ultimul eveniment de acest gen a avut loc în februarie 2009 şi nici atunci nu s-a întâmplat nimic notabil.
Animaţie: http://media.skyandtelescope.com/video/planet-animation-may2011.mov
Imagine: 11 mai, sursă imagine: earthsky.org

2 comentarii:

  1. Ai fost vreodata la obsrvatorul astronomic? Oare ar fi deschis si noaptea? (logic asa ar fi...)

    RăspundețiȘtergere
  2. Raphaelly, comentariul tau a fost sters de cei de la blogger, au avut unele probleme, dar am apucat sa vad ce ai scris.
    Nu am avut ocazia sa ajung la observatorul astronomic. Poate cu viitoarele evenimente astronomice importante. In mod normal, la evenimente importante ar trebui sa fie program prelungit, desi stiu ca vizitele se fac in general seara 2-3 ore/zi doar.

    RăspundețiȘtergere

Postează un comentariu